Razboiul din Ucraina - dupa 12 luni

Rusia a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei în februarie 2022 cu intenția de a înlătura administrația lui Volodymyr Zelenskyy, aliniată cu Occidentul. La peste un an de la aceasta agresiune care a socat o lume intreaga, intrebarile sunt in continuare mai multe decat raspunsurile.

Cum s-a ajuns la momentul februarie 2022

În 2014, Rusia a invadat Crimeea și a început să sprijine separatiștii din sud-estul țării, în regiunea Donbas, transformând Ucraina într-un câmp de luptă. Pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, un stat european a anexat teritoriul altui stat, declansand o criza internationala si motivand primele runde de sanctiuni asupra Rusiei. Conflictul din Donbas a continuat insa, între 2014 și 2021, a făcut peste 14.000 de victime, devenind cel mai grav război din Europa de la războaiele balcanice din anii 1990. Iar consecintele imediate nu au intarziat sa apara.

Potrivit unor comentatori occidentali, invazia Rusiei în 2022 a fost rezultatul animozitatii tot mai crescute a Moscovei față de expansiunea NATO de după Războiul Rece în zona de influență a fostei Uniuni Sovietice. Putin și alți înalți oficiali ruși au acuzat SUA și NATO de încălcarea în mod repetat a acordurilor de la începutul anilor 1990 de a nu extinde alianța în teritoriul controlat de fosta Uniune Sovietică¹ . Aceștia au vazut expansiunea NATO în această perioadă turbulentă pentru Rusia, dupa socul caderii Imperiului Sovietic, ca pe o impunere agresiva asupra unei mari puteri slabite insa care nu si-a pierdut dimensiunea in regiune.

Semnele animozitatii crescande a Rusiei nu au fost putine. Președintele Vladimir Putin le-a spus oficialilor americani în săptămânile dinaintea summitului NATO din 2008 că eforturile de a include Ucraina în alianță "ar fi o mișcare ostilă față de Rusia". Putin a ales astfel să-și demonstreze disponibilitatea de a folosi forța pentru a proteja interesele națiunii sale atunci când Rusia a invadat Georgia câteva luni mai târziu. Ceea ce se prefigura ca un conflict sangeros a fost pana la urma evitat de negocierile purtate de Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy si de pozitia vaga a Administratiei Americane care nu a semnalat la acel moment dorinta si capacitatea de a sustine Georgia intr-un eventual conflict.

În săptămânile care au precedat invazia, Rusia a formulat mai multe cerințe majore de securitate față de Statele Unite și NATO, inclusiv să înceteze extinderea alianței, să solicite acordul Rusiei pentru anumite desfășurări NATO și să retragă armele nucleare americane din Europa. Liderii alianței au răspuns că desi sunt deschiși la o nouă diplomație, nu sunt dispuși să discute despre închiderea ușilor NATO pentru noi membri.

Alți experți considera că probabil cel mai important factor de motivare pentru Putin a fost teama că Ucraina va continua să se dezvolte într-o democrație modernă, în stil occidental, care ar submina inevitabil regimul său autocratic din Rusia și i-ar compromite sperantele de a reconstrui o sferă de influență condusă de Rusia în Europa de Est. Istoricul Anne Applebaum simbolizeaza aceasta tema. "Putin vrea ca democrația ucraineană să eșueze. El vrea ca economia ucraineană să se prăbușească. El vrea ca investitorii străini să fugă. Vrea ca vecinii săi - în Belarus, Kazahstan, chiar și în Polonia și Ungaria - să se îndoiască dacă democrația va fi vreodată viabilă, pe termen lung, și în țările lor."

În ciuda faptului că a rămas nemembră, Ucraina s-a apropiat treptat de Vest si și-a consolidat legăturile cu NATO si cu Uniunea Europeana în anii care au precedat invazia din 2022. Ucraina a organizat exerciții militare anuale cu alianța și, în 2020, a devenit unul dintre cei doar șase parteneri de oportunitate sporită, un statut special pentru cei mai apropiați aliați nemembri ai blocului. Mai mult, Kievul nu si-a ascuns obiectivul de a face parte in mod oficial din principalele aliante din Vest si chiar și-a afirmat dorinta de a obține în cele din urmă statutul de membru deplin al NATO.

Aceasta apropiere a fost considerata de Moscova ca o linie rosie, Ucraina avand un statut special in mentalul colectiv rus si istoria celor doua tari fiind una foarte apropiata, atat geografic cat si etnic si de multe ori politic, fapt care nu poate fi negat in incercarea de a intelege cauzele complexe ale acestui conflict.

Mulți comentatori consideră că există puține șanse de a găsi o soluție diplomatică în lunile următoare și recunosc, în schimb, posibilitatea unei escaladări periculoase, care ar putea implica utilizarea unor arme nucleare de către Rusia. Eforturile Ucrainei de a se alătura organizațiilor politice occidentale, precum Uniunea Europeană (UE) și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, au fost de asemenea accelerate de război, facand ireconciliabile pozitiile celor doua natiune combatante.

Un conflict mai larg intre ramasitele ideologice frankensteinizate ale lui Putin si Occident

Ucraina are, prin pozitia sa geografica o importanta covarsitoare pentru jocul strategic al marilor puteri. Pe tabla mai larga de sah a relatiilor internationale, controlul Ucrainei sau calitatea de aliat a acestei tari poate reprezenta un avantaj decisiv. De asemenea, agresiunea Rusiei asupra unui Stat independent, in deplina contradictie cu statutul ordinii internationale de inviolabilitate a granitelor a facut imposibila “neutralitatea” Vestului si mai ales a Statelor Unite ale Americii.

In plus, retragera intempestiva si tragica din Afganistan, care a stirbit mult imaginea Administratiei Biden in sfera internationala, a contribuit la decizia de a nu repeta un astfel de moment.

Astfel, puterile occidentale și partenerii lor au luat numeroase măsuri pentru a spori ajutorul acordat Ucrainei și pentru a pedepsi Rusia pentru ofensiva sa din 2022. Până în februarie 2023, Statele Unite au oferit Ucrainei asistență în valoare de peste 75 de miliarde de dolari, care include ajutor militar avansat, cum ar fi sisteme de rachete , elicoptere, drone și tancuri, totul reprezentand 0,367% din PIB. Mai mulți aliați din NATO oferă un ajutor similar. Ajutorul financiar a fost de asemenea important, iar modul ordonat si rapid in care refugiatii din Ucraina au fost tratati a reprezentat de asemenea o importanta reusita a Vestului. Astfel, Vestul s-a pozitionat de la inceput, chiar daca treptat si incercand de multe ori sa evite o aparenta de conflict, ca un aliat al Ucrainei. In afara pozitiei oficiale, eforturile de PR au fost impresionante si au ajutat, alaturi de o presa care si-a sacrificat cateodata obiectivitatea pe altarul politicului, sa galvanizeze opinia publica din Vest impotriva Rusiei. Desi in mod oficial nu a fost recunoscut nici un conflict intre NATO/UE si Rusia (fapt pe care presedintele Frantei l-a reamintit de mai multe ori), de facto rezistenta curajoasa a Ucrainei a fost sustinuta de puterile occientale.

Jocul sanctiunilor

În același timp, sancțiunile internaționale impuse Rusiei s-au extins foarte mult, acoperind o mare parte din sectoarele sale financiare, energetice, de apărare și tehnologice și vizând activele oligarhilor rusi și ale altor persoane importante. Statele Unite și unele guverne europene au interzis, de asemenea, accesul unor bănci rusești la sistemul de mesagerie financiară cunoscut sub numele de SWIFT. Aceste sanctiuni au dezvaluit de asemenea si slabiciunea structurala pe care au acumulat-o unele tari din Europa de Vest, prea dependente energetic de Rusia si al caror sectoare economice s-au vazut in fata unor alegeri complicate, care continua si in prezent.

Nici Statele Unite nu au scapat de spectrul dependentelor bilaterale: până în prezent, Statele Unite s-au abținut să sancționeze sectorul energiei nucleare din Rusia și continuă să importe uraniu rusesc. Rusia a furnizat astfel 14% din importurile de uraniu din SUA în 2021.

Au functionat sanctiunile? Depinde de obiectivul lor. Sancțiunile au provocat o oarecare impact negativ în economia Rusiei, dar nu au provocat un colaps economic generalizat și nici nu au oprit agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, asa cum se credea la inceput; ele nu au reusit sa-l faca pe Putin sa-si modifice fundamental politica. Unii experți spun că această absență de eficacitate coercitivă indică un defect mai larg al abordării sancțiunilor, susținând că sancțiunile provoacă prea des efecte defavorabile economice cetățenilor simpli, fără a provoca schimbările comportamentale dorite în guvernele țintă. Ceea ce s-a intamplat partial, cu multi rusi care detineau deja un statut si o avere importanta reusind sa gaseasca cai de a evita aceste sanctiuni in timp ce populatia a fost obligata sa traiasca cu efectele penuriei de produse din Vest si cu o inflatie galopanta. In plus, razboiul a declansat, cum din păcate e cazul din ce in ce mai des in Vest, o cruciada cu accente iliberale împotriva cetatenilor rusi simpli, sau a sportivilor rusi (interzisi la Campionatul Mondial de Fotbal sau la Turneul de Tenis Wimbledon).

Cu toate acestea, impactul real asupra economiei Rusiei a fost mai redus decat prognozele analistilor. Fondul Monetar Internațional (FMI) a prognozat recent că este puțin probabil ca plafonarea prețurilor în cadrul G7 să diminueze exporturile de petrol rusesc și că produsul intern brut (PIB) al Rusiei va crește cu 0,3% în 2023, spre deosebire de contracțiile preconizate în unele economii occidentale.

Asta pentru ca Rusia s-a adresat Chinei și altor state prietene pentru ajutor. Moscova și Beijingul colaborează de ani de zile pentru a face comerț fără a face apel la dolarul amercian. La sfârșitul anului 2022, China a importat cantități record de gaze naturale rusești, iar plățile rusești în yuan au crescut de 34 de ori în primele nouă luni după începerea războiului. Iar după ce Moscova a fost izolată de producătorii occidentali de semiconductori în februarie 2022, Beijingul a intervenit pentru a furniza tehnologia critică.

Costurile razboiului

Mai presus de toate, a existat si continua sa exista un cost uman imens. Poate ca opinia publica din Vest a fost mai putin obisnuita sa ia in seama consecintele practice ale razboiului, mai ales ca conflictele recente s-au purtat pe alte meridiane, punand o distanta de perceptie intre realitatea cruda a ororilor si sensibilitatea occidentala. Dar acum campul de lupta se afla la portile Europei si imaginea corbilor nu mai poate fi evitata. Astfel, ONU a confirmat 8.006 morți în rândul civililor, inclusiv 487 de copii. O investigație realizată de Associated Press a stabilit că, numai în Mariupol, este posibil ca 75.000 de persoane să fi murit în urma luptelor. Efectele nu se opresc la victimele directe: potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 10 milioane de persoane sunt potențial expuse riscului de a suferi de tulburări psihice, cum ar fi stresul acut, anxietatea, depresia, consumul de substanțe și tulburarea de stres posttraumatic. Se estimează de asemenea că 8 milioane de refugiați ucraineni se află acum în afara țării lor, iar alte 5 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul țării.

Acestor pierderi umane se adauga si pierderile economice si materiale. Unii experti estimează că valoarea pagubelor cauzate de invazie a ajuns acum la 137,8 miliarde de dolari (la costul de înlocuire). Produsele agricole, un export major al Ucrainei, au fost, de asemenea, afectate în mod semnificativ: 26% din terenurile cultivabile fie au fost pierdute sau deteriorate, fie sunt contaminate de mine. Ca urmare, recoltele de grâu și floarea-soarelui din 2022 au scăzut cu 40% față de anul precedent, iar în 2023 se așteaptă o nouă scădere a producției.

In ceea ce priveste Rusia, in pofida a nouă runde de sancțiuni ale UE, coordonate îndeaproape cu sancțiunile impuse de Regatul Unit, SUA și alți aliați, în 2022 Rusia a suferit doar o scădere de 2-3,5% a PIB-ului, mult mai puțin decât au prezis multi analisti. La Moscova, multe produse occidentale au dispărut de pe rafturi, dar penuria generalizata a fost evitata.

In plus, Rusia avea o bază industrială de apărare importantă înainte de război, cu 2 milioane de angajați în sectorul său de apărare. Deși ratele de cheltuieli din ultimul an au afectat stocurile sale de materiale cheie, Rusia si-a pastrat capacitatea de a construi la scară largă muniții precum proiectilele de 152 mm și 122 mm.

Cu toate acestea, există blocaje cheie în producția de apărare din Rusia. În primul rând, sectorul rusesc al apărării este puternic dependent de importurile de mașini-unelte si utilaje de inalta tehnologie iar sanctiunile pe importuri au functionat in sensul ca industria rusa a fost privata destul de repede de componente esentiale. Rusia a atenuat riscurile prin creșterea importurilor din China, insa calitatea acestora are evident de suferit la fel ca si capacitatea Rusiei sa forteze o victorie rapida.

Forța de muncă din cele aproximativ 600 de organizații de cercetare și dezvoltare din cadrul complexului industrial rusesc de apărare reprezintă un al doilea blocaj. Forta de munca este imbatranita pentru ca o generatie intreaga de specialisti in stiinte exacte au plecat in Vest chiar inainte de inceperea conflictului, sau chiar au fugit rapid dupa invazie si mai ales sub spectrul mobilizarii. Aceasta problema structurala va continua sa afecteze pe termen lung capacitatea productiva a industriei. În plus Rusia rămâne dependentă în mod critic de componentele occidentale pentru platformele si produsele sale mai sofisticate.

Cu toate acestea, pe termen scurt și mediu, baza industrială a Rusiei poate genera capacități la scară largă, în special dacă țara se orientează către construirea unor volume mari de echipamente mai puțin sofisticate care să fie manevrate prin mobilizarea unei populatii importante

Susținătorii occidentali ai Ucrainei - în special SUA - își regenerează propria capacitate de producție. Acest lucru va avea efect probabil până în 2025, dar există riscul unui minim de capacitate până la acest moment.

Ucraina păstrează, de asemenea, un sector industrial de apărare intern considerabil, care rămâne activ în ciuda presiunii rusești. Provocări precum accesul la energie și la forță de muncă ar putea constitui constrângeri.

Cum se va termina (si cand) acest razboi

O privire retrospectivă asupra ultimului an de război și a numeroaselor etape prin care acesta a trecut ne îndeamnă la prudență atunci când încercăm să prezicem ce s-ar putea întâmpla în lunile următoare, ca să nu mai vorbim de anii următori. În prezent, nu există nicio modalitate de a prezice când și cum se va încheia războiul dintre Rusia și Ucraina - care a devenit un război proxy care implică SUA și partenerii săi strategici.

Războaiele se termină în două feluri: când o parte o învinge pe cealaltă și reușește să-și impună condițiile de pace sau când cele două părți ajung la concluzia că un compromis este preferabil continuării unui război pe care niciuna dintre ele nu este suficient de puternică pentru a-l câștiga.

Dar perspectivele de compromis sunt sumbre. Putin pare hotărât să mențină cursul actual, in ciuda ratarii monumentale din primele zile ale razboiului, de teamă ca nu cumva înfrângerea percepută în Ucraina să nu stimuleze eforturile rivalilor interni de a-l înlătura de la putere. Iar amenintarea externa a sanctiunilor nu s-a transformat in final intr-un handicap major pentru Rusia. Sancțiunile au avut doar un efect limitat, deoarece India, China și alții continuă să cumpere energie rusească, iar influenta Rusiei in Asia, Africa si America de Sud ramane ridicata. Inițial, comentatorii britanici și americani au încercat să prezinte conflictul ca fiind "lumea împotriva Rusiei"; foarte repede insa a devenit clar că, de fapt, era vorba de "Vestul împotriva Rusiei". Ceilalți, care reprezintă între ei mai mult de jumătate din populația lumii, fie au susținut Moscova, fie au stat pe margine. La fel au făcut și partenerii fictivi ai SUA, precum Arabia Saudită și statele din Golf. Chiar și Israelul a fost reticent.Pe de alta parte, Putin a devenit un adversar angajat al Occidentului, pe care il ataca de cate ori are ocazia de pe pozitii ideologice, folosind ingenios semne ale decaderii unor institutii liberale pentru a-si construi o retorica interna eficace. Antagonismul este reciproc. Atât timp cât va rămâne la putere Putin, este probabil ca sancțiunile să rămână în vigoare, iar relațiile sa ramana tensionate și dificile.

Pe scurt, condițiile sunt departe de a fi intrunite pentru diplomație. Poate ca aceasta paradigma se va schimba intr-o zi, dar acea zi pare să fie, inca, departe. Vestea bună, daca putem vorbi in acest moment de vesti bune, este că războiul ar putea deveni mai puțin intens, pe masura ce pierderile impresionante de trupe si material vor eroda capacitatea combatantilor de a susține pierderi similare si in viitor. Pur și simplu nu dispun de forța de muncă, de echipament și de resurse economice pentru a face fata unei escaladari de amploare a ostilitatilor fara sa treaca o perioada de refacere a stocului uman si material. Vestea proastă, însă, este că războiul nu se va încheia prea curând. Harta Ucrainei peste un an nu va semăna, cel mai probabil, cu harta Ucrainei așa cum apare astăzi iar umbra Primului Razboi Mondial pare sa planeze nu doar asupra dinamicii câmpului de luptă, ci și în perspectiva unui lung război de uzură - și mai ales în provocarea de a găsi un acord de pace care să nu creeze doar un pretext pentru un urmator conflict si mai devastator. Astfel, comunitatea americană de informații a apreciat că niciuna dintre părți nu este capabilă să conducă o operațiune decisivă care să pună capăt războiului. Acest lucru s-ar putea prelungi luni sau ani de zile. Întrebarea ar putea deveni atunci: când vor ajunge părțile la o stare de epuizare reciprocă care ar putea deschide o cale pentru o negociere?

Schimbarea insa nu poate fi evitata si chiar daca frontul razboiului va ramane blocat in lupte de uzura, vor aparea modificari in sfera relatiilor internationale si mai ales in modul in care principalii aliati ai celor doua tari isi vor conduce startegia. Invazia Ucrainei a provocat o trezire strategică în Europa, insa în lunile următoare s-ar putea ca diviziunea intra-europeană - și dependența de securitate a Europei față de Statele Unite - să reapară. Acest lucru poate fi exacerbat de o noua recesiune economica care va afecta moralul populatiei occidentale si capacitatea acesteia de a sustine un conflict in detrimentul propriei situatii economice. In plus, exista deja o divergenta vizibila intre vestul si estul UE: Polonia, statele baltice, Republica Cehă și Slovacia au adoptat o poziție maximalistă, considerând că Rusia înțelege doar limbajul forței și că Europa nu va fi în siguranță până când Putin nu va fi învins în mod decisiv, in timp ce Franța, Germania, Italia și Spania au privit cu mai multă sobrietate la ziua în care pacea va fi restabilită și relațiile vor trebui cumva reparate.

De partea cealalata, parteneriatul Chinei cu Rusia va continua, deoarece ambele puteri împărtășesc interesul de a contesta ceea ce percep ca fiind o ordine globală dominată de Occident. Dar China are de asemenea de pierdut mult mai mult decât Rusia din cauza insecurității globale, pentru ca se afla inca in centrul lanturilor de productie si de distributie logistica si pentru ca are nevoie de schimburile internationale pentru a evita un colaps intern, generat de exemplu de incapacitatea de a furniza produse suficiente unei populatii enorme.

Desi perspectivele de negociere sunt sumbre, costurile războiului, atât materiale, cât și umane, ar putea să rupă nivelul de angajament al elitei politice ruse. Cheia va fi în interiorul Rusiei.

Războaiele din trecut în care calculul greșit a fost un element crucial, cum ar fi Vietnamul pentru Statele Unite sau Afganistanul pentru Uniunea Sovietică, s-au încheiat doar în acest fel. Condițiile politice interne s-au schimbat în țara care a calculat greșit, făcând ca ieșirea - fie ea "onorabilă" sau nu - să fie singura opțiune viabilă.

Acest lucru se poate întâmpla, însă, doar dacă Occidentul rămâne ferm în sprijinul său pentru Ucraina, în fața presiunilor interne sporite legate de costurile războiului.

Din păcate, aceasta va continua să fie o bătălie politică, economică și militară de lungă durată și de determinare. Iar la sfârșitul anului 2023 va fi, cel mai probabil, încă în desfășurare.²

Iar Ucraina, in ciuda rezistentei eroice si a ajutorului deloc de neglijat primit nu a susținut contraofensivele sale împotriva Rusiei desi a obținut unele câștiguri în luptele recente. Mai important, Ucraina nu a recuperat cea mai mare parte a teritoriului pe care l-a pierdut în 2022, iar Rusia lui Putin desfășoară o consolidare militară majoră pe linia frontului si pregateste o noua ofensiva. Rezultatul este că Ucraina se confruntă acum cu un război surd de uzură împotriva unor forțe rusești în continuă creștere, confruntându-se de asemenea cu atacuri continue cu rachete asupra infrastructurii militare și civile, în timp ce Rusia încearcă să învingă printr-o masă superioară manevrata cinic de Putin in speranta ca spiritul rezistentei ucrainiene va ceda.

Războiul din Ucraina a devenit de asemena un război proxy între Rusia și Statele Unite și aliații săi europeni. Acest lucru asigură faptul că cursul și rezultatul războiului vor afecta fiecare aspect al relațiilor dintre SUA și Europa cu Rusia, dar si cu aliatii acesteia, inclusiv China. Iar Statele Unite nu pare sa aiba la acest moment o strategie clara pentru acest confict si pentru situatia post-razboi. Înfrângerile americane din Vietnam și Afganistan au demonstrat prea clar că colonelul Harry Summers avea dreptate când a observat că victoria în fiecare bătălie fără a crea nivelul necesar de unitate politică, fără a construi forțe militare și de securitate care să se poată descurca singure și fără a crea o guvernare civilă eficientă, beneficii economice și un stat de drept au făcut ca victoriile militare de moment sa fie irelevante. Trebuie sa existe un plan realist de terminare a conflictului, altfel putem asista la noi naufragii precum cel din Irak. În Irak, Statele Unite și partenerii săi europeni și arabi au câștigat în mod decisiv bătălia pentru eliberarea Kuweitului în 1991, dar au făcut acest lucru fără niciun plan clar de încheiere a conflictului sau de creare a unui Irak stabil. Statele Unite au invadat din nou în 2003 fără niciun plan serios pentru a face față căderii lui Saddam Hussein sau pentru a asigura o guvernare și o securitate eficiente în urma succesului militar, ceea ce a dus in prezent la un stat irakian profund divizat și fragil, la douăzeci de ani după ceea ce a fost cândva un succes militar masiv. E prea devreme pentru a deplora acelasi lucru in Ucraina, dar ecourile sunt reale.

Rusia a făcut greșeli militare majore la începutul războiului, iar ofensivele sale inițiale au fost un eșec, Putin subestimand masiv progresul armatei ucrainiene si dovedind of gandire liniara care se baza pe repetarea succesul său în ocuparea Crimeei. Cu toate acestea Rusia a invatat lectii dure, iar forțele rusești au învațat din experiența amară, si sunt mai pregatite in prezent să ducă un război brutal de uzură pe teren.

Ucraina va fi greu de apărat împotriva unor noi atacuri rusești în prima jumătate a anului 2023. Este puțin probabil să fie capabilă să organizeze o contraofensivă pe scară largă, deoarece forțele sale armate nu dispun de mijloacele necesare pentru a întreprinde atacuri frontale împotriva forțelor rusești (în special transportoare blindate de trupe, vehicule de luptă de infanterie și tancuri). Si asta in ciuda noilor ajutoare militare anuntate (mai ales tancuri Leopard), care sunt din ce in ce mai greu de gasit, necesita timpi de productie importanti si un efort logistic si de pregatire destul de ridicat. De asemenea, piesele de schimb și muniția pentru multe sisteme din epoca sovietică devin rare, iar disponibilitatea lor depinde de disponibilitatea țărilor non-occidentale de a vinde stocurile pe care le au. Pe măsură ce războiul se prelungește, aceste surse se vor epuiza și este deosebit de greu de prezis disponibilitatea lor.Dar dacă livrările de vehicule grele de luptă terestre (tancuri și vehicule de luptă de infanterie) din Occident vor creste ritmul si eficienta de distributie, o contraofensivă ucraineană ar putea fi în cărți pentru a doua jumătate a anului.

Un scenariu pozitiv pentru Ucraina ar fi să provoace pierderi atât de grave Rusiei încât mașina militară a Moscovei să fie atât de degradată încât chiar și mobilizări suplimentare vor fi insuficiente pentru a recâștiga inițiativa, iar armata rusa va intra in colaps asa cum a fost cazul in Primul Razboi Mondial. Noi victorii ale Ucrainei ar putea de asemenea sa erodeze pozitia lui Putin pana la un punct in care sau adversarii interni vor incepe sa faca mutari, sau aliatii externi, mai ales China, vor face presiuni pentru retragerea Moscovei.

La acest stadiu insa domneste incertitudinea, si asta probabil se va extinde pana la cel putin mijlocul acestui an. Ceea ce este sigur este ca razboiul si consecintele acestuia vor continua sa influenteze intreaga lume si placile tectonice politice si economice.

1. Sursa: Philip Short, “Putin”: În februarie 1990, James Baker i-a spus lui Gorbaciov că "nici un centimetru din actuala jurisdicție militară a NATO nu se va extinde spre Est". Deși nimic nu a fost consemnat în scris, de atunci încolo, Departamentul de Stat a lucrat pe baza faptului că nu va exista o extindere a NATO spre est. Helmuth Hohl, Francois Mitterand și Margaret Thatcher au reiterat cu toții asigurările lui Baker in intalnirile lor cu oficialii rusi. Dar Pentagonul, sub conducerea secretarului apărării DIck Cheney, a avut o opinie diferită; ei credeau că asigurările lui Baker fuseseră nejustificate. Clinton a fost, de asemenea, un susținător al extinderii, în ciuda daunelor pe care le-ar fi adus relației cu Rusia, motivand ca dupa acordul de la Helsinki din 1975 toate tarile au dreptul de a decide singure la ce alianta sa adere sau nu.

2. Barbara Zanchetta, Department of War Studies, King's College London