Epoca comoditatii si inflatiei
Este progresul actual al societatilor de consum occidentale vinovat pentru cresterea periculoasa a gradului de comoditate al umanitatii?
Traim un moment probabil unic al civilizatiei umane. Exact cand are loc saltul spre era informationala, totul petrecandu-se extrem de repede, in ultimii 200 de ani. Aceasta extrem de concentrata istorie recenta a adus un salt fara precedent al civilizatiei umane, obisnuita pana atunci cu un ritm de dus-intors timp de mii de ani (Braudel). Ultimii 200 de ani sunt responsabili pentru vasta majoritate a cresterii economice din ultimii 2000 de ani:
Aceasta crestere economica s-a intamplat printr-un proces de interactiune si multiplicitate la nivel global si o replicare nemaivazuta pana atunci in istorie.
In aceeasi perioada am consumat cantitati enorme de energie, extragand combustibil fosil si eliberand in atmosfera gaze cu efect de sera. Consecintele le vom simti cumva in viitor, pe masura ce gradul de complexitate al societatilor umane creste (urbanizare, interconectivitate, informativizare, industrie intensiva) si in paralel are loc efectul entropic al productiei de deseuri, din ce in ce mai greu absorbabile de catre mediul inconjurator.
Inflatia
Termenul de inflatie are ceva putred in el. Fie ca vorbim de acceptiunea economica, cea sociala sau civilizationala, conceptul se refera la o crestere peste capacitatea reala de absorbtie a sistemului respectiv; “o cantitate in exces, exagerata”, spune dictionarul. Civilizatia umana are tendinta de a produce lucruri in exces, pe masura ce scapam de atractia istorica a axei X si ne avantam progresist pe axa Y a cresterii economice, desi excesul nu este pentru toti, ci pentru cei care ajung sa culeaga primii fructele progresului.
Efectul se resimte atat la nivel societal cat si individual. Nu doar societatile produc bani in exces, ci si oamenii produc masa adipoasa in exces prin obezitate. Consumul societatilor moderne este un exemplu de inflatie, à la Georges Bataille, progresul comoditatii inconjurand corpul uman cu o bula de material adipos si informational in exces. Suntem inconjurati in imediata vecinatate a identitatii noastre de o masa de grasime care nu are alt scop decat sa ne incetineasca ritmul vital, sa ne incetineasca propriu-zis, sa ne departeze de la scopul mecanic al evolutiei corpului uman; sa ne pironeasca in loc, pe un scaun, aplecati asupra visurilor altora, sau pe o canapea, butonand printre stimuli vizuali. Iar apoi incercam sa acoperim aceasta bula unde suntem pironiti cu o alta, informationala, cu un exces de stimuli auditivi si vizuali care creaza o lume noua, un tip de inflatie care ne urmareste ca o ceata, oriunde mergem. Urmatoarea bula este cea a medicamentelor, vagoane de anxiolitice, somnifere, paracetamoale si antibiotice pe care le ingurgitam doar pentru a putea inainta prin ceata, unii langa altii, dar din ce in ce mai departe de propria identitate.
Fenomenul cel mai curent al inflatiei este cel economic, care nu este altceva decat o obezitate a masei monetare si care are aceleasi resorturi ca si consumul nestavilit al comoditatii moderne. Desi definitia oficiala acceptata a inflatiei este o crestere generalizata a preturilor, aceasta crestere nu poate izvori in mod generalizat decat dintr-o depreciere a etalonului monetar in care sunt exprimate preturile respective. Numitorul lor comun este ca bunurile sunt exprimate in moneda oficiala, care in economiile moderne este creata informational printr-o simpla operatie digitala, ceea ce nu era posibil acum cateva sute de ani sau chiar zeci de ani, dar este perfect posibil astazi. Usuratatea, comoditatea actului de creatie a acestei monede este o manifestare a progresului digital, dar nu si a productivitatii. Aceasta creatie induce inflatie de indata ce volumul de masa monetara creata atat de comod depaseste suma bunurilor produse in economie. Asa apar preturile mai mari din statistici si se erodeaza puterea de cumparare reala. Inflatia este o bula abstracta care imbraca o sfera reala, aceea a productiei materiale. Dar pe termen scurt creeaza iluzia bogatiei (“Ceea ce putem sa construim ne permitem” - Lord Keynes), in timp ce sapa la fundatiile reale ale economiei si societatii.
Inflatia a fost un instrument foarte popular pentru State de-a lungul istoriei, pentru ca le-a permis sa-si exercite puterea pentru a acapara cat mai multa bogatie reala. In trecut insa, atunci cand moneda nu era doar un inscris oficial pe o hartie ci o bucata de metal, aur sau argint, inflatia era realizata sau prin marirea masei monetare de aur si argint (de exemplu cand Spania a descoperit minele de aur din America de Sud si a inundat piata europeana) sau mai ales prin devalorizarea, deprecierea cantitatii de metal pretios din moneda si inlocuirea ei cu un aliaj sau altul. Fizic moneda continea mai putin metal pretios dar valoare ei nominala era aceeasi pentru ca Statul decreta aceasta valoare. Cei care erau pacaliti la inceput isi vindeau bunurile reale pe mai putin metal pretios pana cand piata neagra restabilea adevarata convertibilitate intre moneda si bunuri reale.
Lipsa de spontaneitatea si moartea “mainii invizibile”
Sub asaltul stimulilor informationali omul se dezvata de la a actiona. El inlocuieste actiunea cu reactiunea la excitatiile exteriorului1. La nivelul societatii asta inseamna o transformare catre o societate a comoditatii, a inactiunii, a lipsei de spontaneitate. In mod paradoxal, pe masura ce societatea umana a progresat, caracterul natural si spontan al sistemului (“ordinea spontana” cum o numea Hayek) a inceput sa se erodeze pe masura ce societatea a creat din ce in ce mai multe reglementari artificiale mai ales pentru a limita actiunea pietei libere2. Iar aceasta incetinire a spontaneitatii este vizibila prin reducerea seculara a ratei reala a dobanzii si a randamentului real al capitalului pentru ca sunt tot mai putine oportunitati de a investi sau mai bine spus a scazut motivatia de a investi in proiecte riscante care sa produca un randament mai ridicat. Imbatranirea si incetinirea dinamicii populatiei occidentale are ca rezultat un consum accentuat al stocului de capital istoric acumulat, care e din ce in ce mai putin inlocuit. Oamenii prefera sa detina bunuri imobiliare neproductive sau sa investeasca in titluri de stat sigure, chiar cu riscul unei dobanzi reale negative. Iar Statele tin jos ratele dobanzii in mod artificial pe masura ce stocul de datorie publica creste, creand un alt tip, foarte periculos de inflatie pentru ca acest stoc al datoriei e investit in proiecte fara randament social (pensii si asigurari sociale, salarii ale unei birocratii din ce in ce mai numeroase, proiecte fantasmagorice care distrug valoare reala fara sa creeze alta in loc).
Efectul direct al acestei schimbari sistemice in dinamica sociala este decadenta materiala, care se manifesta atat in stocul de capital care devine o victima a entropiei (podurile care se surpa de exemplu) si care e consumat in mod lent, pe parcursul unei perioade mai lungi de timp, spre deosebire de un razboi de exemplu care il distruge in mod violent. Aici inflatia se conjunga cu fenomenul raritatii, care devine din ce in ce mai stringent pe masura ce ratele de crestere economica se plafoneaza si oamenii vor trebui sa se multumeasca cu un venit real din ce in ce mai mic. Pandemia ne-a oferit o avanpremiera a acestei lumi pentru ca problemele lantului de aprovizionare pe care le observam acum la nivel global si care au dus la devalorizarea acuta a nivelului de trai peste tot sunt un rezultat al ignorarii pericolului inflatiei. Statele si-au imaginat, gresit, ca pot rezolva problema economica prin simpla tiparire de miliarde sau sute de miliarde dolari, fara sa inteleaga ca aceasta inflatie monetara nu va face decat sa umfle pretul activelor reale de calitate si in final sa scada puterea de cumparare reala. Cine a avut acces la acesti bani in criza, in general marile corporatii si firme de investitii i-au investit in actiuni si imobiliare, al caror pret nominal continua sa creasca, in timp ce eroziunea profitului firmelor si accesul limitat la resurse reale a dus la o crestere a preturilor bunurilor de baza.
Comoditatea asociata cu iluzia bogatiei nominale creata de inflatie vor avea efecte importante in societate pe masura ce insuficienta de productie reala va deveni vizibila si nu va putea fi compensata cu iluzia muzeului informational si digital in care traim. Asa cum cei care nu se preocupa de propria sanatate fizica vor suferi mai devreme sau mai tarziu consecintele reale ale destabilizarii metabolice, societatile risca si ele sa se degradeze. Cand si cum ramane inca de vazut.
Nietszche - Fragmente postume 1887
Adam Smith - Avutia Natiunilor 1776