Consecintele razboiului 2

Banii - continuarea razboiului prin alte mijloace

Nu putem vorbi despre conflictul actual fara sa intelegem cum banii influenteaza mersul politicii mondiale.

Daca razboiul e o continuare a politicii prin alte mijloace, sistemul financiar mondial e duplicare a razboiului prin mijloace care sunt putin intelese la prima vedere.

Complexitatea economiilor mondiale intr-o era globalizata face ca infrastructura monetara sa fie esentiala pentru transferul de bogatie materiala intre oameni si natiuni.

Principalele doua probleme pe care au incercat sa le rezolve schimburile economice au fost : (i) cum rezolvi problema increderii intre parteneri care nu se cunosc; (ii) cum rezolvi problema rapiditatii pentru a satiface cererea.

Problema increderii a fost rezolvata inca din cele mai vechi timpuri fie prin schimbul direct de marfuri (vasele grecesti schimbau ulei de masline pentru bunuri pe care nu le puteau produce local), fie prin utilizarea metalelor scumpe, aur si argint (aceeasi atenieni dominau comertul international pentru ca aveau in posesie mine de argint care produceau celebrele tetradrahme).

Apoi, pe masura ce schimburile internationale s-au complexificat si statele-natiune au inceput sa creasca in importanta, problema increderii a fost rezolvata prin credit garantat fie de mari puteri suverane, fie de mari grupuri bancare private sau familii de comercianti care controlau anumite piete.

Banii au deveni astfel un instrument esential al politicii, si prin extensie esentiali pentru a finanta razboaie. Familia Rotschild in secolul 19 a finantat campanii militare (finantand toate partile implicate in razboaiele napoleoniene) cat si multe proiecte guvernamentale. Creditul a capatat o importanta covarsitoare pe masura ce guvernele au inceput sa emita datorie publica sub forma titlurilor de stat care plateau dobanda din resursele viitoare (taxe si impozite sau prada de razboi). Apartia bancilor centrale a reprezentat un nivel suplimentar de control politic.

Deconectarea intre « bani » si metalele pretioase dupa 1970 si prabusirea Sistemului de la Breton Woods a insemnat inlocuirea increderii in bani-metal cu increderea in infrastructura politica care guverneaza o moneda sau alta. Ruperea deconexiunii intre « bani » si realitatea lor materiala nu a insemnat disparitia valorii banilor, ci transferul valorii dintr-o conceptie materiala, fizica, intr-una politica, dematerializata, centralizata.

Infiintarea Bancilor centrale moderne a reprezentat o incercare a modelului democratic de a separa institutional guvernele de emitentii de moneda (bancile centrale); independenta bancilor centrale a devenit astfel un pilon important al modelului democratiei liberale.

In acelasi timp insa banii nu au incetat sa reflecte realitatea politica si economica. Increderea pe care cineva o are in « dolar » sau « euro » sau « lira » a inceput sa fie legata de calitatea infrastructurii financiare din spatele monedei respective, care la randul ei e sustinuta de calitatea infrastructurii economice si militare.

Dolarul american a devenit de facto moneda comertului international (peste 80% din schimburi se fac in dolari) pentru ca in spatele dolarului se afla cea mai puternica democratie liberala, cea mai puternica economie din istorie si cea mai puternica forta militara. Intreaga infrastructura financiara actuala este dolarizata, adica canalele de transfer de marfuri sunt dublate de canale bancare prin care circula dolari virtuali creati de Fed-ul american. Toate schimburile de dolari din aceasta lume tranziteaza conturile speciale ale Federal Reserve din New York. Pentru a mentine fluxul comertului international, toate bancile sunt inscrise la acest canal al dolarilor, si participa la o vasta piata internationala in care se vand si se cumpara dolari in fiecare zi pentru nevoi de comert sau de investitii.

Daca o banca nu are dolari ea se imprumuta din acest pool de banci, prin intermediul bancii centrale din tara respectiva care la randul ei deschide linii de swap valutar la alte banci pentru a asigura lichiditatea.

In cazul bancii centrale ruse, majoritatea platilor pentru exporturile ruse au loc in dolari, prin sistemul bancar international. Daca o companie rusa exporta in Germania, dolarii tranziteaza sistemul de clearing in dolari pentru a fi disponibili in Rusia si trebuie ca acest clearing sa treaca pe la o banca corespondenta americana care sa poata transfera banii bancii rusesti a exportatorului rus.

Daca Statele Unite, asa cum au facut, elimina accesul unor banci rusesti din acest sistem de clearing, indiferent de faptul ca acele banci sunt sau nu blocate in Swift, platile in dolari nu se mai pot realiza.

Sanctiunile deci au o importanta valoare politica prin faptul ca sistemul actual in care dolarul este etalonul celorlalte monede poate fi utilizat eficient in acest sens.

Iar sanctiunile impuse bancii centrale rusesti sunt cu atat mai importante cu cat banca centrala e obligata sa investeasca o parte din bilantul sau in dolari americani, tocmai pentru nevoia ridicata de a sustine comertul international. Asta inseamna ca operatiunile bancii centrale rusesti sunt efectiv inghetate in dolari. Nu mai poate vinde si nu mai poate cumpara dolari pentru ca acesti dolari nu sunt tinuti in mod fizic undeva ci sunt biti de informatie in marea infrastructura a platilor internationale care este proprietatea, de facto, a Americii. Asta afecteaza atat politica monetara interna (nu mai poate sustine rubla prin operatiuni de piata), cat si comertul international.

Acesti dolari nu stau insa degeaba in anumite conturi, ei sunt in mod continuu investiti si imprumutati celor care au nevoie de dolari. Si apoi acum vom intelege de ce sanctiunile asupra Rusiei nu afecteaza doar Rusia. In acest moment sunt cam un trilion de lichiditati in dolari detinute de rusi, din care 300 de miliarde de catre Banca Centrala. Acesti bani sunt imprumutati insa in sistem unor alte banci, care la randul lor folosesc aceste fonduri pentru a acorda credite sau a face plati, din care castiga niste venituri. Cand blochezi acesti bani, blochezi de asemenea si toate aceste tranzactii si ingheti o sursa de venituri in dolari esentiala pentru multi alti actori.

Asta inseamna ca cineva trebuie sa compenseze aceasta inghetare de fonduri care inseamna si o inghetare de venituri pentru multi actori. Ganditi-va la creditele in dolari care nu mai platesc dobanda. Iar aici Fed-ul american, singurul care poate produce nelimitat dolari, trebuie sa gaseasca o solutie pentru a compensa pierderile colaterale.

Un alt aspect al dimensiunii politice a banilor este ca Rusia si alte state care risca sanctiuni vor fi din ce in ce mai incitate pentru a tranzactiona in afara infrastructurii dolarului. China este de asemenea angrenata in acest sens, si intr-o mai mica masura si Europa, care si ea are ambitii politice pentru Euro.

Din acest razboi invizibil se va naste probabil un nou tip de echilibru viitor in tranzactiile internationale, in contextul in care apar alte clase de active, precum criptomonedele, care au pretentia de a oferi o alternativa descentralizatoare la ordinea centralizata actuala.