Ascensiunea noii gandiri economice de inspiratie socialista in dezbaterea publica din tarile occidentale

Cum o noua ramura de gandire economica, educata in laboratoarele intelectualismului marxist, cucereste gandirea economica in Vestul civilizat si ameninta sa prinda radacini si in Romania.

Aboneaza-te pentru a ramane conectat la Nota Marginala, un newsletter cu comentarii economice si financiare in vreme de criza:

Pandemia a adus multe schimbari accelerate in societate. Una dintre ele, care poate trece neobservata, este avansul luat de noua gandire economica de inspiratie socialista, sub diversele ei forme, cele mai recente desprinse din catehismul “justitiei sociale” si al miscarilor “woke”.

Acest nou libertinaj economic este fara doar si poate o marca a vremii, si probabil nu putea fi evitat in acest val de deconstructivism si de harakiri emotional prin care trece societate civilizata. Totul este trecut prin noua judecata a Tribunalului revolutionar, incepand cu istoria, care este hacuita, disecata si scuipata pentru a i se extrage pacatele in timp ce personalitatile ei sunt smulse din pagini de manuale si de pe piedestaluri si pangarite in pietele publice ale justitiei de Twitch si Twitter. Nimeni nu scapa, nici macar Napolean, crucificat recent de New York Times in timp ce francezii, mai putini sensibili la noua manie colectiva, il comemoreaza cu respectul cuvenit (dar si cu controversele de rigoare fata de o figura istorica complexa, cu multe lumini si multe, adanci, umbre).

Nici matematica nu scapa de la acest tratament, o disciplina considerata ca fiind un alt simptom al “societatii patriarhale”. 2+2 nu mai fac 4, ci 5 in aceasta noua lume, paralela, in care pasesc cu nesat si fara parasuta morala toti mai multi oameni.

Stiinta economica are un loc special in acest santier mondial de deconstructivism, asta pentru ca sta foarte aproape de deciziile politice si pentru ca economistii ideologi au fost mereu perceputi ca mari influenceri avant-la-lettre ai politicilor globale, cu efecte directe asupra mersului societatii.

Economia a fost, inca de la debut, scena de batalie intre doua viziuni diferite asupra societatii: cea bazata pe libertatea de decizie si cea care, din contra, e atasata de ideile socialiste, declinate sub diverse masti si denumiri. Economistii numiti “clasici” si mai apoi “neoclasici” sau “neoliberali” au o viziune asupre societatii care are in centru individul, cu subiectivitatea existentei sale si interactiunile sale libere cu alti indivizi; aceasta viziune este apropiata de piata libera, incearca sa explice progresul uman prin “mana invizibila” a pietei, lipsa de reglementari gripante, capacitatea productiva a indivizilor si firmelor. Ei pun in centrul cresterii economice motivatiile individuale, inovatiile tehnologice, resursele productive care impreuna creeza ceea ce Adam Smith numea “avutia natiunilor”. Lumea si bunurile economice sunt caracterizate de “raritate”, astfel ca utilizarea eficienta a lor este preocuparea esentiala a omului economic rational. Cand recesiunile se intampla, au loc ajustari aproape automate ale productiei si preturilor, si locul firmelor neviable este luat printr-un proces de distrugere creativa de alte firme si oportunitati. Investitiile sunt posibile datorita procesului constient de economisire care elibereaza fondurile de la consumul prezent pentru promisiunea unui castig viitor. Planificarea economica centralizata nu este posibila, pentru ca nimeni nu poate estima deciziile si interactiunile individuale, astfel ca singurul mecanism posibil pentru coeziunea economica sociala este cel al preturilor pe pietele libere, semnale ale actiunii umane economice.

Scoala economica de inspiratie socialista sau etatista, din contra, pune in centrul lucrurilor colectivitatea, comunitatea si ideea de justitie si redistributie sociala ca “drepturi”. Individul este retrogradat la stadiul de “membru” al unui grup sau al altuia. Societatea in sine este o societate cu “suma nula”, cu stapani si sclavi, cu exploatatori si exploatati, cu “clasa oprimata” si “clasa capitalista”. Progresul uman si cresterea economica nu sunt create de initiatia privata, economisirile societatii si investitiile riscante in proiecte noi, ci de interventia paternalista a Statului, care orienteaza deciziile individuale si “creeaza locuri de munca”. Explicatia crizelor economice nu este intr-o insuficienta a ofertei, a capacitatii productive, ci intr-o insuficienta structurala a cererii agregate. Aceasta insuficienta, care creeaza somaj structural, nu poate fi rezolvata decat de politica de interventia a Statului. Nu economiile private ale populatiei sunt sursa investitiilor productive, pentru acest tip de gandire, ci indatorarea Statului, uneori prin crearea artificiala de bani. Deficitele publice nu conteaza si Statele nu ar trebui sa le acorde o prea mare atentie, nu mai multa decat proiectele de investitii publice. Pe de alta parte, fortele economice de baza, precum legea cererii si ofertei, raritatea, costul de oportunitate si motivatiile sunt declasate atunci cand nu sunt chiar in totalitate ignorate.

Acest tip de gandire a castigat se pare duelul intelectual in tarile occidentale, mai ales in America, odata cu instalarea administratiei Biden si cresterea in popularitate a socialistilor democrati. Desi datoria americana este la cote masive istorice, iar deficitul bugetar imens adauga an de an un trilion de dolari la datoria publica, proiectele administratei Biden au debutat cu un stimulent masiv de aproape 2 trilioane de dolari, finantat prin indatorare publica si creare de moneda de catre Fed, Banca Centrala americana. Un alt proiect se pregateste: finantarea proiectelor de infrastructura, costul va fi de alte 2,5 trilioane de dolari. Este manifestarea in practica a revenirii ideologiei de stanga in economiei, dupa un lung hiatus. Echilibrele bugetare nu mai conteaza, inflatia este o mult mai mica problema decat spectrul somajului, iar principalul obiectiv in economie (o obsesie a socialismului dintotdeauana) este “ocuparea deplica a fortei de munca”, chiar cu forta.Paradigma care se instaleaza considera deci ca marea problema a economiei este data de insuficienta “cerere agregata”, acest concept atat de drag stangii, dar care este folosit ca alibi pentru a justifica o interventie masiva, in toate sectoarele, a Statului. Pentru ca daca chiar exista acest deficit masiv de cerere, atunci singura solutie nu poate fi decat interventia publica pentru a sustine elementele principale ale acestui deficit de cerere: consumul si investitiile. Consumul este sustinut prin simpla trimitere a cecurilor catre populatie, iar investitiile prin contractarea de catre Stat a unor mari proiecte de investitii.

In realitate, suprarealismul acestor solutii este destul de evident: nu poti crea activitate economica reala doar prin tiparire de bani asa cum nu poti planifica pentru ansamblul societatii investitii de la centru fara sa cunosti care sunt dorintele societatii respective. Este o noua incercare de conducere planificata, de la centru, a economiei; in istorie toate aceste incercari au dat gres, incapabile sa cunoasca sau sa calculeze miliardele de miliarde de decizii individuale care se iau in fiecare zi si care stau la baza orientarii societatii. In plus, cum resursele reale ale societatii sunt finite si rare (asa cum am arata mai sus), capacitati productive importante vor fi directionate catre proiecte votate de Stat, in detrimentul proiecteor care s-ar fi desfasurat in piata libera.

In Europa, din pacate, cunoastem efectele unor astfel de politici. Tarile europene sunt ingreunate de o datorie publica masiva, dar care nu a fost folosita productiv, ci pentru a sustine niste sisteme sclerozate precum pensiile supradimensionate, asistenta sociala si statul social al unor economii neproductive ca Italia, Spania, Portugalia sau Grecia. Efectul a fost ca Europa acuza fata de America o intariziere importanta a cresterii economice si a PIB-ului pe cap de locuitor, cele mai bogate tari europene fiind sub nivelul celor mai sarace State americane. Aceasta intarziere este simbolizata si probata de situatia actuala a distributiei vaccinurilor, acolo unde Uniunea Europeana este mult in urma Marii Britanii sau a Statelor Unite.

Romania, prinsa in chingile mult mai profane ale capitalismului salbatic si nevoii de dezvoltare economica dupa 50 de ani de siluire comunista, a avut avantajul impus deci de realitate de a ramane in afara influentei noii elite intelectuale socialiste. Educatia economica, eliberata de manualul “socialismului stiintific” cu care au crescut parintii nostri, a fost una de calitate, orientata catre crearea unei piete relativ libere si a unor institutii economice care au urmat o ortodoxie “clasica”. Dar lucrurile au inceput sa se schimbe si la noi, sub influenta nefasta a unor politici populiste fortate de partidele desprinse din FSN, care au dus in prezent la un sector bugetar supraincarcat, neproductiv si platit mult peste media pietei private. In plus, fortat de pandemie dar nu numai, deficitul bugetar, atent urmarit pana acum ceva timp, va depasi 7% iar imprumuturile externe au atins o cota alarmanta, si vor contribui la cresterea datoriei publice la peste 50% din PIB.

Daca tarile occidentale isi permit deocamdata sa traiasca cu iluzia Pomului Magic cu bani pentru a finanta deficitul imaginat de cerere, pentru ca istoric au creat o bogatie ce poate fi redistribuita, Romania nu a ajuns la confortul practic de a-si permite serate de salon animate de socialisti de sampanie.

Pentru noi, 2+2 continua sa faca 4. Matematica bugetara ramane de speriat si nu poate fi emancipata, asa ca trebuie sa ne gandim de doua ori inainte sa ne lasam furati de mimetismul noii mode economice socialiste.